Înapoi

Apr. 07

2020

Apr. 07

2020

Specii de vânat

Capra neagra (Rupicapra rupicapra L.)

Desi la origine pare sa fi fost un animal de padure, capra neagra este întalnita preponderent în golul alpin, localizata fiind în general în apropierea stancariilor inaccesibile omului si animalelor domestice. Iarna coboara temporar spre limita altitudinala a padurii si uneori în stancariile din terenul împadurit. Sunt, ca exceptie, si nuclee reduse de capre negre care nu parasesc decat arareori padurea.

Prin miscarile periodice spre padure, atunci cand ninge, si spre golul de munte unde zapada este repede spulberata, atunci cand este timp frumos, capra neagra reuseste sa aleaga în permanenta cele mai favorabile conditii de vietuire, chiar si în perioada critica de iarna. Din acest motiv nu a fost si nu este necesara hranirea complementara a caprei negre. Sarea, în schimb, îi este necesara si o atrage irezistibil.
Alergatul caprei negre din Carpati începe o data cu racirea accentuata a vremii, de regula în cea de-a doua jumatate a lunii octombrie, si dureaza, cu aproximatie, o luna. Vremea rece grabeste alergatul, iar cea calduroasa îl întarzie.
Vanarea caprei negre se face în principal la dibuit si foarte rar la panda, în perioada 15 octombrie – 15 decembrie pentru trofeu si 1 septembrie – 15 decembrie pentru selectie. Goana si vanatoarea cu caini manatori sunt interzise prin lege. Armele care se pot utiliza în Romania la vanatoarea de capre negre trebuie sa fie cu glonț și sa fie de la cal. 5,6×50 în sus.
Ceea ce trebuie sa cunoasca vanatorii de capre negre atunci cand se pregatesc sa vina în Carpatii Romaniei este ca terenul se prezinta greu si foarte greu accesibil, fiind obositor chiar si pentru sportivii de performanta. Efortul merita sa fie însa facut, deoarece numai aici se pot întalni exemplare de exceptie apartinand subspeciei celei mai viguroase de capre negre din lume, cu trofee într-adevar fara egal. Imbatabilul record mondial de 141,1 pct. C.I.C. apartine, înca din 1937, Romaniei, ca de altfel si alte 7 din primele 10 trofee ale lumii.
Dupa 1990 au fost înca dobandite multe trofee de peste 120 puncte, cele mai frecvente fiind însa cele de peste 110 puncte la tapi si de peste 105 puncte la capre.
Din motivele aratate, vanatoarea de capre negre în Romania trebuie considerata o piatra de încercare, care merita trecuta de orice vanator de munte care se respecta.

Cerbul comun (Cervus elaphus L.)

Din golul alpin pana pe malul Dunarii, cu o pondere covarsitoare în zona de munte si cea de dealuri înalte, întalnim una din cele mai salbatice populatii de cerb comun din Europa. Iernile grele si marii pradatori si-au spus cuvantul în privinta unei selectii naturale de exceptie, situatie convingator evidentiata prin vigurozitatea corporala si marimea trofeelor.
La vremea echinoctiului de toamna, boncanitul este în toi la munte. Fenomenul se declanseaza aici în jur de 15 septembrie, creste în intensitate pana prin 23-25 ale lunii si se sfarseste în jur de 10-15 octombrie în golul de munte. La campie, boncanitul începe cu cca. 10-15 zile mai devreme, iar la deal cu doar cateva zile înainte de declansarea acestuia în munte. Ca intensitate, trebuie remarcat faptul ca în zonele mai nelinistite, de mai mica altitudine, boncanitul se petrece mai discret si mai ales dupa caderea serii, asa încat este mai greu si mai tarziu sesizat.
Vremea rece, cu bruma abundenta dimineata, si caderile de zapada urmate de timp senin întetesc boncanitul, pe cand vremea calda îl face mult mai lanced, dar nu îl amana cum gresit se crede.
Trofeele de varf sunt rare, dar merita sa fie cautate. Romania a detinut, pentru a doua oara, recordul mondial la cerb între anii 1981 si 1985, cu un trofeu de exceptie ca forma, de 261,25 pct. C.I.C., dobandit în Muntii Vrancei, pe curbura exterioara a Carpatilor. De aici a mai provenit trofeul Romeo Stanescu, care în 1937 la Berlin ar fi putut fi nou record mondial si tot de aici au fost populati cerbi de extraordinara valoare în parcul Regiei Maria de la Balcic (Bulgaria). Acest trofeu a fost deja surclasat în Romania, în toamna anului 2003, de un alt record national de aproape 270 puncte C.I.C., dobandit în Muntii Gurghiului, de aceasta data pe curbura interioara a arcului carpatic. De aici a provenit si primul trofeu mondial al Romaniei, denumit Carol Koch, omologat la Leipzig în anul 1930.
Pentru cerbii cu adevarat salbatici, care n-au fost niciodata hraniti artificial, astfel de trofee sunt absolut senzationale si nu pot fi explicate decat ca efect al unui fond genetic deosebit de valoros.
Vanarea cerbilor în Romania este admisa la dibuit si la panda, cu sau fara chematoare, în perioada 15 septembrie – 31 decembrie pentru masculi de selectie si doar în perioada 10 septembrie – 15 noiembrie pentru trofeu. La femele,și vițel perioada permisă la vânătoare este între 1 septembrie și 15 februarie. Arma cu glont admisa de lege pentru aceasta specie este de la calibrul 7×57 în sus.
Cine se respecta ca vanator merita, macar o data în viata, sa-si încerce norocul la o vanatoare la cerb comun salbatic în Carpatii Romaniei.

Ursul (Ursus arctos arctos L.)

Reprezinta cel de-al treilea vanat mare al Romaniei, tara cu cea mai mare densitate de ursi bruni din lume. De altfel, aproximativ jumatate din populatia de ursi bruni a Europei, exceptand Rusia, se regaseste în Carpatii si Subcarpatii tarii.
Desi este o specie strict protejata, atat prin conventii internationale si directive europene, cat si prin legea nationala în profil, surplusul populational, de cca. 200-300 exemplare/an, trebuie totusi extras, în scopul strict al prevenirii suprapopularii, a producerii de prejudicii activitatii umane si pentru evitarea accidentelor, omuciderilor.
Bineînteles ca prioritar trebuie vanate exemplarele batrane, ranite, accidentate si cele cu grave deviatii comportamentale, printre care parasirea temporara a habitatului salbatic si apropierea de localitati si de oameni. Mai raman însa suficient de multe exemplare care trebuie eliminate pentru conservarea echilibrului ecologic.
Metodele de vanatoare traditionale, care asigura o extragere selectiva în sensul respectării naturii si fairplay-ului cerut de o astfel de vanatoare, raman goana si dibuitul, ultimul combinat cu scurte ragazuri de panda, mai ales dimineata în zori de zi si seara dupa apusul soarelui, în locurile frecventate de ursi.
Panda la nada nu mai este acceptata, deoarece s-a dovedit catastrofala pentru structura populatiilor de ursi, degradata grav prin extragerea preponderenta a masculilor dominanti alesi dintre exemplarele care o frecventeaza.
Armele cu glont admise pentru vanarea ursului trebuie sa aiba minimum cal. 7×64.
Fiind o specie amenintata cu disparitia în multe tari din Europa, exportul de trofee din Romania – blanuri si cranii – este admis doar în numar limitat.
Pentru vanatorii de pretutindeni, interesati de valoarea ursilor bruni din lume, adaugam faptul ca Romania si-a doborat propriul record mondial la blana de urs, în anul 1985, cu un trofeu de 687,79 puncte C.I.C. Ramane discutabila, în continuare, doborarea ultimului record mondial al Romaniei la craniu de urs brun, de 69,30 puncte C.I.C., de catre Rusia, cu un craniu de provenienta discutabila ca subspecie, de 70 puncte C.I.C., dobandit în Kamciatca.

Lupul (Canis lupus L.)

Dupa om, lupul pare sa fi fost specia cu cea mai mare distributie pe glob. Din evul mediu, arealul speciei s-a redus însa continuu, ajungand sa dispara din multe tari europene (Anglia, Germania, Olanda, Belgia, Danemarca, Franta, Elvetia, Cehia, Ungaria, Suedia, Ucraina etc.) si din 48 de state ale S.U.A.

În prezent, de cand specia este strict protejata prin Directiva Habitate si Conventii sau Acorduri Internationale, a reaparut în multe dintre acestea (Franta, Slovenia, Cehia, Germania, Suedia) si este cu siguranta salvata în toate celelalte țări în care efectivele erau în evidenta scadere.

În Romania, unde lupul a fost si adulat ca element totemic în mitologia tarii, si combatut ca daunator feroce al vanatului plantivor si animalelor domestice, efectivele au scazut pana pe la 1500 de exemplare în 1970, ca apoi sa creasca pana la aproape 4000 de exemplare, dupa anul 2000. În prezent efectivele sunt în usor regres. Totusi, efectivul actual este mai mult decat viabil si trebuie redus cu arma de vanatoare, la un nivel si o densitate convenabile din punct de vedere cinegetic.
În cazul lupului, cu un spor populational natural relativ ridicat, surplusul populational trebuie constant extras, prin metode de vanatoare adecvate, cum sunt panda si goana, organizate în perioada de toamna-iarna-primavara. În timpul împerecherii, dar nu numai, lupul raspunde si chiar vine usor la “urletul” imitat de vanator. Cu toate acestea, efectivele de lup sunt greu de tinut sub control cu arma de vanatoare.
Arma recomandata, din considerente de etica vanatoreasca, este arma cu glont de la cal. 5,6×43 în sus. Se vaneaza însa frecvent si cu arma lisa si proiectil unic sau alice de 5 mm.
Trofeul îl constituie blana si craniul. La blana de lup, Romania si-a doborat în anul 1997 propriul record mondial, cu un nou trofeu de 186,17 puncte C.I.C. Recordul national la craniu de lup atinge si el 45,30 puncte C.I.C., foarte aproape de recordul mondial de 46,88 puncte C.I.C. În concluzie, în Romania nu este greu de dobandit un lup de aur, desi sansele vanarii unui lup sunt relativ reduse.

Pisica salbatica (Felis silvestris L.)

Desi din cauza scaderii drastice a efectivelor speciei, în Europa a fost necesara interzicerea împuscarii acesteia prin Directiva Habitate si Conventii Internationale, reflectate întocmai în legislatia nationala. În Romania sunt întalnite în prezent peste 10.000 exemplare, raspandite din zona de munte pana pe malul marii. Ducand o viata extrem de discreta, se presupune ca însesi efectivele mentionate sunt subestimate.
Deoarece a devenit daunatoare în multe zone cu vanat mic, anual trebuie extras, prin vanatoare, un anumit surplus populational, dimensionat dupa experienta anilor precedenti si evolutia efectivelor.
Extragerea acestui surplus populational, în cazul pisicii salbatice, se face mai mult întamplator, cu ocazia goanelor efectuate la vanat mic sau la panda. Se poate împusca însa si sistematic, prin panda la vizuini si, mult mai spectaculos, cu cainii de vizuina.
Pentru Romania, pisica salbatica reprezinta înca un motiv de binemeritata mandrie nationala, deoarece detine, înca din 1967, un foarte greu egalabil record mondial la craniu, de 21,40 puncte C.I.C. Marea majoritate a craniilor, îndeosebi de cotoi de peste 2-3 ani, întrunesc punctajul minim necesar medaliei de aur.

Capriorul (Capreolus capreolus L.)

Capriorul reprezinta o specie mult mai comuna, întalnita din padurile de munte, pana în Delta Dunarii, cu o densitate sporita în zona de dealuri, de coline si de campie. Vigurozitatea exemplarelor întalnite si marimea trofeelor dobandite exclusiv în terenul liber, de la exemplare salbatice ajutorate cu hrana complementara doar în perioada critica de iarna, denota, ca si în cazul cerbului, un fond genetic de o exceptionala valoare.
Recordul national de 211,67 puncte C.I.C., omologat la Marsilia în 1977, provine din sudul tarii, dintr-o zona de campie arida, întrerupta pe alocuri de ravene împadurite. Trofee puternice, de peste 150 puncte C.I.C., se obtin însa frecvent si din zona de podisuri si dealuri medii, localizate în sudul, vestul si centrul tarii, precum si în Lunca Dunarii si în insulele cuprinse între bratele acesteia.
Sezonul de vanatoare la capriori masculi este deschis între 1 mai si 15 octombrie, iar la femele între 1 septembrie si 15 februarie. Metodele de vanatoare admise sunt panda si dibuitul, cu sau fara chematoare. Goana este interzisa la aceasta specie, ca de altfel si vanarea cu caini manatori.
Indiferent de sex, anotimp si metoda de vanatoare, la caprior nu se poate trage decat cu proiectil unic, admise fiind si armele lise si armele cu glont de la calibrul 5,6×43 în sus.

Cerbul lopatar (Dama dama L.)

Desi este o specie alohtona care nu poate supravietui în terenurile cu mari pradatori si strat gros de zapada, lopatarul s-a aclimatizat usor în cateva statiuni propice din vestul, sudul, sud-estul si nord-estul tarii. Astazi populatiile naturalizate sunt viabile numeric, dar de calitate medie. Recordul national, dobandit în anul 1883, atinge doar 204,06 puncte C.I.C. Sunt totusi relativ frecvente trofeele care depasesc 180 de puncte C.I.C.
Sezonul de vanatoare este cuprins între 1 septembrie si 15 decembrie la masculii de selectie, între 10 octombrie si 1 decembrie la masculii pentru trofeu si între 1 septembrie – 15 februarie la femelele și viței. Perioada optima de vanare a taurilor este însa mai redusa, limitandu-se la intervalul 15 – 30 octombrie.
Se vaneaza cu arma cu glont, de la calibrul 6,5 x 57 în sus.

Mistretul (Sus scrofa T.)

Este una dintre speciile de larg interes vanatoresc cu cea mai pronuntata plasticitate ecologica din Romania. Se întalneste din golul alpin pana pe malul marii, cu densitati remarcabile în zona fagetelor, gorunetelor si stejeretelor, dar si în campie, în Lunca si în Delta Dunarii. În astfel de locuri cu concentrari masive de mistreti, se pot organiza partide senzationale de vanatoare la goana, cu sau fara caini hartuitori, unice prin rezultat si spectaculozitate. Dibuitul pe înserat, cu scurte ragazuri de panda, si panda la trecatori se practica mai rar. Mai nou, ca urmare a unor cereri exprese ale vanatorilor straini, se practica si panda la locurile de hranire, mai comoda si mai sigura, dar criticabila din punct de vedere al sportivitatii si al posibilitatii de extragere cu prioritate a exemplarelor dominante care ar trebui lasate sa procreeze.
Astfel de exemplare, care depasesc frecvent 200 de kg în cazul vierilor, uneori chiar 300 de kg, cu colti arma mai lungi de 22-25 cm, sunt însa cele care au dus faima vierilor din Carpati si atrag irezistibil vanatorii pasionati. De aceea, metodele sunt alese, de la caz la caz, în functie de posibilitati si de preferintele vanatorilor. Pentru atragerea mistretilor folositi atractanti sau chematori.
Perioada admisa pentru vanare este limitată doar pentru femele și purcei, sezonul de vânătoare fiind deschis din 1 iunie până în 31 ianuarie. Vierul se poate împușca tot timpul anului, cu un interval optim cuprins între 15 octombrie si 15 decembrie, cand împerecherea se intensifica, iar vierii solitari parasesc ascunzisurile si vin la ciurde.
Armele admise pentru vanarea mistretilor în Romania sunt fie lise cu proiectil unic, fie cu glont de la calibrul 6,5×57 în sus.
În Romania, recordul national de 144 puncte C.I.C. nu a fost doborat din anul 1980, dar nu este deloc exclus un astfel de eveniment cinegetic, deoarece sunt relativ frecvent dobanditi mistreti cu colti de peste 135 – 140 puncte C.I.C.

Râsul (Lynx lynx L.)

Înca bine reprezentat în Carpati, rasul ramane, alaturi de urs si lup, unul din cei trei mari pradatori ai vanatului plantivor din zona de munte. Foarte rar este întalnit si în zona de dealuri înalte. Fiind animal cu activitate nocturna si discreta, poate fi surprins si poate fi vanat mai mult întamplator. Astfel de ocazii ofera goanele organizate la mistreti, la ursi si la lupi. Uneori poate fi întalnit si la dibuit si poate fi asteptat, cu sanse mici, si la panda. Indiferent de metoda practicata, vanarea rasului se face limitat, cu arma cu glont, de la cal. 5,6×43 în sus sau cu arma lisa si alice de 4,5-5,0 mm.
Trofeele de ras din Romania, ca si cele de urs si lup, sunt remarcabile, dominate fiind de o blana care întruneste 173,37 puncte C.I.C. si de un craniu de 28,05 puncte C.I.C.
În prezent specia este interzisă la vânătoare prin Directiva Habitate, acordându-se autorizații individuale doar pentru râșii problemă.

Sacalul (Canis aureus L.)

Originar din India si Ceylon, si-a extins arealul pana în Balcani, apoi spre centrul Europei, fiind în evidenta expansiune spre nord. În Romania a patruns în ultimii 50 de ani, dar este acum frecvent în Dobrogea, în toata Lunca Dunarii si în luncile principalelor rauri din campia de sud si de sud-est a tarii. A fost semnalat însa si în Subcarpati si în zona de nord a tarii.
Limitarea arealului spre zona de dealuri înalte pare sa fie determinata de existenta lupului.
Desi extrem de prudent, se vaneaza cu ocazia goanelor organizate la alte specii, dar si la panda, mai ales la nada, si mai putin la dibuit.
Deoarece este un animal prolific si foarte periculos pentru progenitura vanatului plantivor (iepure, ied de caprioara, vitel de cerb si chiar purcei de mistret), trebuie tinut, cu mare atentie, sub control. Deși se bucură de atenție prin Directiva Habitate, se poate împușca tot timpul anului.

Vulpea (Vulpes vulpes L.)

Se întalneste cu mare frecventa în Romania, din golul de munte pana pe malul Marii Negre. La vanatorile organizate cu goana, atat la vanatul mare cat si la cel mic, constituie o aparitie absolut normala. Se poate vana însa si la dibuit, la panda, cu caini special dresati la vizuina si cu caini gonitori. Existand în efective mari, fiind foarte prolifica si considerata factorul principal al vehicularii rabiei se impune a fi tinuta atent sub control ca efective, cu arma de vanatoare, pe tot parcursul anului. Recordul national la craniu de vulpe atinge 25,70 puncte C.I.C., comparativ cu recordul mondial de 28,03 puncte C.I.C.

Viezurele (Meles meles L.)

Este un animal plantigrad discret, prezent în Romania din zona de munte pana în Lunca Dunarii, care nu poate fi surprins la suprafata pamantului decat noaptea. Ziua si-o petrece în vizuina, iar iarna o petrece dormitand în interiorul acesteia.
Poate fi vanat cu sorti mari de izbanda, la panda, seara tarziu cand iese din vizuina sau dimineata devreme cand se reîntoarce la aceasta, în perioada 1 august-31 martie. Cu totul si cu totul întamplator poate fi surprins si ziua afara. Mai poate fi pandit la trecatori ori în locurile în care mananca, dar cu sanse mult mai reduse. Nu este exclusa nici metoda vanarii la vizuina cu caini dresati, dar în astfel de situatii este necesara saparea unei gropi de acces la locul în care este fixat de caini în subteran.
Se împusca cu arma lisa si alice de 3,5-4,0 mm, dar si cu glont, de catre vanatorii mai scrupulosi.
Recordul national la craniu de viezure a fost omologat la 23,97 puncte C.I.C., comparativ cu recordul mondial de 24,58 puncte C.I.C.

Iepurele (Lepus europaeus L.)

Cu toata presiunea exercitata de pradatori asupra speciei, iepurele ramane totusi cel mai frecvent vanat, prezent pe întreg teritoriul tarii, cu o densitate maxima în zona de campie. Din 1990, datorita diversificarii conditiilor de mediu, efectivele acestuia sunt în progres ori stationare. Doar în anumite terenuri cultivate cu plante industriale sau lasate parloaga efectivele au regresat.
Pe buna dreptate, specia este considerata cea mai comuna si cea mai accesibila vanatorilor în tot sezonul de vanatoare, deschis între 1 noiembrie si 31 ianuarie. Se poate vana la goana, în camp si la padure, la sarite sau cu cainele de aret. Desi ocaziile abunda si vanatoarea de iepuri risca sa devina putin sportiva, ea poate fi practicata în asa fel încat sa ramana interesanta si atractiva chiar si pentru vanatorii cei mai pretentiosi.

Cocosul de munte (Tetrao urogallus L.)

Este considerat vanat nobil, datorita raritatii întalnirilor cu el din cauza locurilor de vanatoare greu si foarte greu accesibile în Romania.
Apropierea de cocosul care roteste pe cloamba se face pe întuneric, strict pe strofa a doua a cantecului, atunci cand el nu aude si nu se uita în jur. Farmecul rotitului si al acestei modalitati traditionale de vanatoare face sa fie rasplatit efortul de a ajunge în locurile de rotit si justifica reticenta la ideea de a fi vanat în viitor doar toamna, prin metode de vanatoare nepracticate în Romania.
Conform legii, în prezent, cocoşul de munte este menţionat ca specie fără perioadă de vânătoare.

Ierunca (Tetrastes bonnasia L.)

Desi din ce în ce mai retrasa si la propriu si la figurat, ierunca se încapataneaza sa reziste în Subcarpatii înalti si în Carpatii Romaniei, în efective înca viabile.
De aceea se mai vaneaza înca, dar mai mult simbolic, în perioada 15 septembrie – 30 noiembrie.
Singura modalitate cu adevarat interesanta de vanatoare ramane chematul cocosului cu fluiericea. Este extraordinar de palpitanta si merita sa fie traita macar o data, chiar si fara ca arma sa-si spuna cuvantul.<p

Fazanul (Phasianus colchicus L.)
A fost introdus în Romania de foarte multa vreme, mai înainte de anul 1500 în vestul Transilvaniei si dupa 1900 în sudul tarii. Acum poate fi considerata o specie naturalizata, asadar autopropagativa, în toata zona de campie, de coline si de dealuri joase din tara. Efectivele sale sunt în usoara scadere, afectate fiind de prezenta pradatorilor, de iernile grele si de greseala de a mai vana, din cand în cand si gainile.
Pentru sporirea densitatii fazanilor din libertate, sunt înca necesare populari periodice cu pui proveniti din fazanerii, în care se urmareste atat conservarea caracterului salbatic al reproducatorilor, cat si adaptarea timpurie a puilor la conditiile din libertate, asa încat popularile sa reuseasca, iar puii sa se poata adapta perfect conditiilor de mediu mai înainte de deschiderea sezonului de vanatoare.
Acest sezon de vanatoare tine de la 1 octombrie pana la 28 februarie, iar vanarea fazanilor este admisa cu cainele de aret, la sarite si la goana, dupa preferintele vanatorilor.

Potarnichea (Perdix perdix L.)

Dupa o lunga perioada de regres a efectivelor de potarnichi, s-a produs un reviriment neasteptat al acestora în ultimii 10-15 ani, pe fondul reducerii efectivelor de fazani si, mai ales, ca efect al ramanerii unor terenuri agricole necultivate (parloaga). În prezent, Romania pare sa aiba cea mai buna situatie din Europa din punct de vedere al evolutiei acestei specii.
Datorita sensibilitatii potarnichilor la apropierea cainelui si omului, precum si a zborului iute, vanatoarea de potarnichi cu caini de aret, aproape singura agreata în Romania, prezinta un farmec aparte pentru vanatori.
Potarnichea se vaneaza însa limitat, doar în perioada 15 septembrie – 31 decembrie.

Prepelita (Coturnix coturnix L.)

Soseste în Romania pe la sfarsitul lunii aprilie, venind din Africa Centrala, si pleaca înapoi în lunile septembrie-octombrie. Numarul mare de prepelite care nidifica la noi si mai la nord de tara noastra, precum si prolificitatea ridicata datorate celor doua ponte depuse într-un an, asigura o crestere suficient de mare a efectivelor speciei, încat sa nu fie influentate de vanare în mai mare masura decat de mersul vremii. Desigur ca este vorba exclusiv de vanatoarea cu arma, singura admisa legal în Romania.
Frumusetea vanatorii la prepelite cu cainele de aret si gustul inegalabil al carnii acestei specii starnesc interesul multor vanatori din tara si din strainatate.
Sezonul de vanatoare ramane însa limitat, din 15 august – 31 octombrie.

Porumbelul gulerat (Columba palumbus L.)

Este atat oaspete de vara cat si pasare de pasaj în Romania, care, pe la începutul lunii noiembrie, poposeste în efective de ordinul milioanelor în Delta si Lunca Dunarii. În iernile blande, cand gaseste resurse de hrana, întarzie mult la noi si chiar poate sa ierneze în sudul tarii. Se vaneaza în perioada 1 septembrie – 10 februarie.

Ciocarlia-de-câmp (Alauda arvensis L.)

Toamna, cand porneste migratia dinspre nord spre sud, sute de mii de ciocarlii se adauga celor din tara, suscitand interesul putinilor vanatori amatori de o astfel de vanatoare, în general straini. Sezonul este cuprins între 15 septembrie – 31 octombrie.

Sitarul-de-pădure (Scolopax rusticola L.)

Trece primavara devreme pe la noi, urmand retragerea zapezii, în drumul sau dinspre tarile calde spre nordul mai rece al Europei, unde nidifica. Zborul de seara al enigmaticei pasari cu ciocul lung, de fapt parada sa nuptiala, poate fi urmarit mai întai la cocosel, în a doua jumatate a lunii martie, apoi la perechea deja stabilita, la începutul lunii aprilie, aproape concomitent în zona de joasa altitudine si în zona de dealuri, apoi la munte. La munte, poate chiar sa ramana pentru a cuibari, dar numai putine perechi si numai în anii în care primaverile cu zapada abundenta îi retin timp mai îndelungat decat în mod obisnuit. Toamna cade, din luna octombrie pana pe la începutul lunii decembrie, în padurile de munte, de deal si de campie, preferand luncile raurilor, precum si Lunca si Delta Dunarii, în drumul sau de reîntoarcere de la nord la sud.
Se vaneaza la goana si la sarite, cu sau fara caini scotocitori sau pontatori, doar toamna, într-un interval legal cuprins între 1 septembrie – 28 februarie. Vanatoarea cu cainele pontator este extrem de pasionanta, chiar si atunci cand sitarul este ratat ori arma nu are ocazia sa rasune.

Sturzii (Turdus sp.)

Sunt patru specii de sturzi cunoscute în Romania (sturzul de vasc, cantator, al viilor si cocoșarul), care se vaneaza în perioada 1 septembrie – 28 februarie. De fapt doar iarna intereseaza vanatorii, din octombrie pana în februarie, cand efectivele sporesc ca urmare a exemplarelor venite din nord, în mai mare abundenta decat cele care pleaca spre sud sa ierneze.

Gâștele (Anser sp.)

Doua specii prezinta interes mai mare pentru vanatoare: gasca-de-vară (Anser anser L.) si garlita mare (Anser albifrons S.). Celelalte specii ori sunt mult mai reduse ca efective, ori apar doar sporadic în Romania, ori sunt ocrotite prin conventii internationale.
Prima specie este oaspete de vara si se vaneaza la început de sezon, dar si iarna putinele exemplare care raman sa ierneze în tara noastra, iar cea de-a doua este doar oaspete de iarna, care vine în luna octombrie si pleaca la sfarsit de februarie sau început de martie. Sezonul de vanatoare la gaste este deschis la: Gâsca-de-vară între 15 august – 15 februarie şi Gârliţa mare între 15 octombrie – 15 februarie;
Gastele se pot vana la panda organizata în locurile de trecere si, mai ales, la locurile unde se hranesc în camp. Nu sunt indicate panda la locurile de înnoptare si, în general, vanatoarea de seara.

Ratele (Anas sp.)

Din cele 16 specii de rate întalnite în Romania, ca oaspeti de vara, oaspeti de iarna sau doar de pasaj, frecvente sunt trei specii: rata mare (Anas platyrhynchos L.), sarsela de iarna (Anas crecca) si sarsela de vara (Anas querquedula L.), iar relativ frecvente: rata cu cap castaniu (Aythya ferina L.), rata lingurar (Anas clypeata L.), rata pestrita (Anas strepera L.) rata fluieratoare (Anas penelope L.) si rata sulitar (Anas acuta L.). Toamna, pe la începutul lunii noiembrie cand vremea se strica si iarna, pe la sfarsitul lunii februarie cand aceasta se încalzeste, pasajul se intensifica în Romania si de ocazia organizarii unor partide interesante de vanatoare la panda. La început de sezon, ratele se mai pot vana si la sarite si la goana, dar metodele sunt mai putin uzitate.
Sezonul de vanatoare la rate este deschis diferențiat pe specii astfel:
Raţa mare se vânează în perioada 1 septembrie – 15 februarie,
Rața mică și rața cârâitoare între 1 septembrie – 10 februarie;
Raţa fluierătoare, rața cu cap castaniu, rața pestriță, rața lingurar, rața cu cap negru și rața sunătoare se împușcă între 15 august – 15 februarie;
Rața sulițar între 15 august – 31 ianuarie;
Rața moțată între 15 septembrie – 10 februarie;

Alte specii de vanat de interes vanatoresc mai scazut, fie din cauza efectivelor mai reduse, fie din cauza importantei cinegetice mai mici, sunt urmatoarele:

Mamifere – perioada permisă la vânătoare:

Pasari – perioada permisă la vânătoare:
- Cotofana (Pica pica), în perioada 1 iunie – 31 martie.

Sursa: agvps.ro

Înapoi